Si rochia de mireasa are o istorie!

Rochia de mireasa a fost, intotdeauna, imbracamintea traditionala care a marcat tranzitia de la statutul de domnisoara la cel de doamna, cu scopul intemeierii unei familii. Acest obicei a evoluat de-a lungul secolelor. In Imperiul Roman, mireasa purta deja o rochie alba, impodobita cu un val si o coroana de flori de portocal, pentru noroc. La acea vreme, religia catolica a preluat si a continuat traditia rochiei albe ca simbol al puritatii si al virginitatii.

In Franta, aceasta traditie a aparut abia in secolul al XIX-lea. Intr-adevar, odinioara, din diferite motive, femeile purtau rochii colorate atunci cand se maritau. Unul dintre cele mai importante motive ar fi fost, se pare, statutul financiar; in mediile mai modeste, in familiile de muncitori si tarani, mireasa isi alegea o rochie pe masura posibilitatilor sale. Cat despre culoare, aceasta era aleasa in asa fl incat rochia sa poata fi purtata si cu alte ocazii mai mult sau mai putin speciale. Se acorda prioritate trusoului, care de multe ori era cea mai mare parte din zestrea miresei, iar rochia pe care o purta in ziua ceremoniei era, in cele mai multe cazuri, identica cu cea imbracata in mod normal la alte sarbatori. Se adaugau, in plus, doar cateva decoratiuni precum bijuteriile de familie, care ii dadeau o nota de prospetime.

Miresele din secolele al XVI-lea si al XVII-lea purtau rochii in nuante care variau de la albastru la maro, galben si chiar negru, simbolizand feritilitatea sau maturitatea. Miresele modeste erau imbracate in alb, prin aceasta culoare ele aratandu-si public saracia conditia lor financiara.

In casele familiilor mai influente, alegerea rochiei era o problema majora, deoarece mireasa trebuia cu orice pret sa epateze si sa-si afiseze bogatia si rangul in societate. De la cronicari stim că, inca din Evul Mediu, la burghezi si la nobili, rochia de mireasa era de importanta capitala pentru onoarea si reputatia familiei intr-atat incat putea insemna chiar ruinarea numelui.

Din Evul Mediu si pana la Renastere, materialele folosite pentru croirea acestor vesminte erau tesaturi de epoca, impodobite cu pasmanturi de aur sau argint sau cu blana, in functie de moda din vremea respectiva. Maria Stuart a fost cea care a deschis drumul rochiei albe atunci cand s-a casatorit cu viitorul Francisc al II-lea, albul fiind culoarea ducilor de Guise din care provenea regina.

In Franta, abia in anii 1830 a prins radacini aceasta traditie care continua si astazi.

Casatoria Reginei Victoria a Marii Britanii a avut o mare influenta in lumea modei atunci cand aceasta a intrerupt traditia atunci cand a hotarat sa poarte o rochie alba pentru a simboliza puritatea si virginitatea. Aceasta si-a ales o rochie simpla de satin alb, impodobita cu dantela si cu un voal, iar pe cap a purtat o coronita din flori de portocal. Puternica dragoste pe care i-o purta sotului ei a adaugat rochiei un sentiment romantic si feminin, ceea e a facut din imbracamintea ei o moda de a fi copiata.

Inconstienta de moda pe care a lansat-o, regina a mers chiar mai departe, comandand pentru nunta fiicei sale un tort cu mai multe etaje, complet acoperit cu glazura de zahar alb. In plus, tot ea este cea care a ales pentru aceasta nunta faimosul Mars Nuptial al lui Mendelssohn, care urma sa o insoteasca pe fiica sa, imbracata tot in rochie alba, pe drumul ei catre altar. Este inutil sa mai spunem ce impresie a facut la acel moment, incat chiar si astazi, tinerele mirese ii urmeaza exemplul.

Acest stil romantic victorian a disparut in timp, undeva in cursul secolelor al XIX-lea si al XX-lea, fie din cauza capriciilor modei care evolua in continuu (model grecesc, imperial, al anilor 20 sau 60, etc), fie ca urmare a situatiei economice dificile din cel de-al doilea razboi mondial (cum ar fi lipsa materialelor), iar miresele s-au vazut nevoite sa aleaga un stil mai modern: rochia de mireasa avea sa se scurteze pana la genunchi, dar acest model va fi doar temporar. S-a revenit la rochia lunga atunci cand Christian Dior a creat, in 1947, noul look.